4 Trenduri în Marketing Digital în 2022
Când vorbim de marketing digital, putem spune că este cel care îți poate duce afacerea pe culmile succesului, însă acest lucru este posibil doar cu o strategie bine pusă la punct, potrivită brandului tău, dar și adaptată la noile tendințe din industrie. Fiind un domeniu aflat în continuă schimbare, în fiecare an asistăm la apariția unor tendințe așteptate sau mai puțin așteptate, care contribuie la formarea și dezvoltarea unei perspective mai ample asupra viitorului. Pentru a putea avea succes este important să fii la curent cu aceste tendințe și să îți adaptezi strategia în funcție de ele. Afacerile care reușesc să se adapteze vor fi cu un pas înaintea competiției, în timp ce acelea care nu profită de aceste oportunități prezente în lumea digitală, vor rămâne în urmă. Pentru a evita acest lucru, venim în ajutorul tău cu o serie de predicții și sfaturi de care să ții cont în acest an.
Iată 4 trenduri în marketing digital în 2022:
1.Social Commerce va deveni vital pentru orice Ecommerce
Unul dintre elementele care ar trebui să stea la baza strategiei tale pentru Ecommerce în 2022 este Social Commerce. Acesta permite utilizarea platformelor de social media pentru a vinde, respectiv cumpăra anumite produse și servicii. Potrivit unui studiu realizat de eMarketer, 55,5% dintre consumatorii cu vârste cuprinse între 18-24 de ani și 48,7% dintre consumatorii cu vârste cuprinse între 25-34 de ani, au realizat măcar o achiziție în social media în anul 2021.
În plus, o cercetare marca SproutSocial ne arată faptul că 73% dintre afaceri au integrat deja Social Commerce în strategia de marketing, în timp ce 79% dintre acestea au în plan să o introducă în următorii doi ani. Dacă încă nu ai început să profiți de avantajele pe care Social Commerce ți le poate aduce, sfatul nostru este să îl iei în considerare pentru că majoritatea competitorilor tăi deja vând prin intermediul platformelor sociale sau plănuiesc să o facă. Majoritatea utilizatorilor descoperă produse și cumpără direct de pe acestea, iar statisticile arată faptul că procentul achizițiilor realizate în social media a crescut și va continua să crească în următorii trei ani. Platformele care oferă această funcție în prezent sunt Facebook, Instagram și Pinterest, în timp de platforme precum YouTube, TikTok sau Twitter au anunțat că doresc să o adauge în viitorul apropiat.
2. Inteligența Artificială va câștiga teren
Inteligența Artificială va schimba cu siguranță viitorul marketingului digital dat fiind faptul că în fiecare an reușește să inoveze acest domeniu. În 2022 ne așteptam ca aceasta să devină mult mai accesibilă, dar și mai utilizată de majoritatea brandurilor. Conform trueNorth, 80% dintre afaceri sunt de părere că AI poate crește productivitatea, în timp de 83% dintre cei care deja utilizează Inteligența Artificială confirmă faptul că au obținut deja beneficii economice substanțiale. Aceasta poate fi de mare ajutor atât pentru afacerile la început de drum, cât și pentru cele deja cunoscute. Gândește-te că indiferent dacă e vorba de campanii PPC, content marketing, email marketing și nu numai, AI te ajută să îmbunătățești fiecare element în vederea creșterii vânzărilor, dar și a îmbunătățirii experienței consumatorilor.
Unul dintre brandurile care profită de avantajele aduse de Inteligența Artificială este Amazon. Pe lângă bine-cunoscutul asistent vocal virtual Alexa, cei de la Amazon folosesc AI în multe alte moduri, unul dintre acestea fiind trimiterea anumitor produse și servicii către consumatori, chiar înainte ca ei să se gândească să le achiziționeze. Aceștia colectează o mulțime de date despre utilizatori, iar prin intermediul acestora pot prezice nevoile clienților, folosind analiza predictivă. Un alt bun exemplu prin care cei de la Amazon folosesc Inteligența Artificială sunt noile magazine Amazon Go, în cadrul cărora nu există casierii, modalitatea de cumpărare, respectiv de plată, fiind automatizată în întregime.
3. Experiența consumatorului va conta mai mult ca niciodată
În viitor, marketerii vor fi mult mai focusați pe experiența consumatorului, aceasta fiind decisivă atunci când vine vorba de orice afacere. Fiecare utilizator va dori să aibă parte de o experiență cât mai personalizată, adaptată nevoilor sale, iar atunci când nu o va găsi, cu siguranță se va orienta către un brand care îi oferă acest lucru. Consumatorii doresc să fie abordați la nivel individual și nu tratați ca doar ca făcând parte din mulțimea care alege să achiziționeze un produs sau serviciu. Știind aceste lucruri, specialiștii în marketing vor trebui să se concentreze mai mult pe construirea unor relații de durată cu publicul, dar și pe prezentarea modului în care un brand poate aduce plus valoare și nu doar oferi servicii. Pentru ca acest lucru să fie posibil, va fi necesară o înțelegere în profunzime a modului în care consumatorul gândește, a dorințelor și a nevoilor sale. Astfel, va putea fi observată o creștere a ratei de conversie, a nivelului de engagement cu brandul, dar și a reputației.
4. Sfârșitul Third-Party cookies, începutul First-Party cookies
Cookie-urile sunt fișiere create de website-urile pe care le vizitezi. Acestea fac experiența online a utilizatorului mult mai prietenoasă, salvând anumite informații de navigare. Tot cookie-urile sunt acelea care permit păstrarea preferințelor tale și furnizarea unor recomandări bazate pe acestea. Ele se împart în mai multe categorii, însă în prezent, cele care sunt de mare ajutor marketerilor sunt Third-Party cookies. Totuși, dat fiind faptul că utilizatorii sunt din ce în ce mai preocupați de modul în care sunt utilizate informațiile lor personale, legile vor restricționa din ce în ce mai mult acțiunile pe care marketerii le pot întreprinde cu acestea. Astfel, Third-Party cookies, care au fost deja blocate de mari companii precum Apple sau Microsoft, vor fi eliminate până în 2023 și de către Google. Aceasta va fi o lovitură destul de grea pentru domeniul marketingului digital, dar pentru că în acest domeniu adaptarea este esențială, noi credem că se va face o trecere la First-Party cookies. Acest lucru va necesita o politică mult mai transparentă, prin intermediul căreia consumatorii să cunoască modul în care datele acestora vor fi utilizate înainte să le furnizeze. De asemenea, First-Party cookies permit utilizatorilor să le blocheze din setările browserului dacă aceștia doresc, iar astfel informațiile nu vor mai fi stocate. Sfatul nostru este să te pregătești pentru această trecere și să îți ajustezi strategia de marketing pentru anul 2022 în consecință.
Deși viitorul este incert, putem face anumite previziuni despre ce ar putea apărea în acest nou an, bazându-ne pe cercetări și statistici recente. Acestea sunt doar 4 trenduri în marketing digital despre care noi credem că se vor dezvolta exponențial în 2022. Pentru a nu fi luat prin surprindere este necesar să ții cont de acestea și să te pregătești din timp. Iar dacă vrei să ai cea mai eficientă strategie de marketing digital în 2022, îți recomandăm să apelezi la o agenție de marketing cu experiență, care îți poate da rapid o mână de ajutor!