8 idei de Marketing pentru promovarea unei clinici de înfrumusețare
Clinicile de înfrumusețare sunt din ce în ce mai căutate în ultimii ani, tratamentele și procedurile devenind mai populare în România. Căutările lunare pentru serviciile saloanelor de înfrumusețare au ajuns la aproximativ 3000 pe lună, fiind o creștere constantă. De aceea este important să fii prezent în online și să-ți promovezi serviciile, astfel încât să rămâi în atenția urmăritorilor, dar și să te asiguri că află de tine cât mai mulți potențiali clienți. Având în vedere evoluția și interesul crescut pentru aceste tratamente și proceduri, este bine să fii mereu cu un pas înainte și pregătit să promovezi serviciile pe care le oferi.
Există o mulțime de metode și practici în Marketing pe care le poți folosi pentru a îți realiza o Strategie de Marketing reușită și pentru a aduce noi clienți, a-i fideliza pe cei actuali și a-ți crește profitul.
Iată ce trebuie să ai în vedere atunci când realizezi o Strategie de Marketing pentru clinica ta de înfrumusețare
Realizează un plan de Marketing anual
Fiecare an este diferit, iar trend-urile, nevoile și dorințele clienților se schimbă. Ai grijă ca în fiecare an să îți adaptezi strategia la ce se cere și la ce este în vogă. Este un domeniu în care este important să fii la curent mereu cu ce se întâmplă, având în vedere publicul țintă care este mereu în pas cu moda, mereu în online și în căutare de content folositor. Realizează o analiză SWOT (puncte tari, puncte slabe, oportunități și amenințări), astfel încât să vezi pe ce te-ai putea axa, ce poți scoate în evidență în strategia ta de marketing sau ce ai putea îmbunătăți.
Realizează-ți un calendar de postări
Este bine să ai mereu postări pregătite în avans, astfel încât să nu lipsești din online o perioadă lungă. Social Media Marketing este un tool important, mai ales în acest business, unde - așa cum spuneam și mai sus - publicul țintă este mereu activ. Poți încerca diverse platforme în care să-ți programezi postările, precum PromoRepublic, Hootsuite, Later.
Încadrează-ți postările în diferite categorii și împarte-le pe zile. În unele zile poți posta poze cu before & after, review-urile clienților sau FAQs, în altele informații despre serviciile oferite, tips & tricks și ce ar trebui să știe înainte să vină la diferite tratamente etc. Așa îți va fi mult mai ușor să organizezi calendarul și vei avea mereu postări.
Folosește Social Media Marketing
Este important să fii activ pe rețelele sociale, mai ales în acest business, unde recomandările word-of-mouth poate nu mai sunt sufieciente și este nevoie de o vizibilitate mai mare. Conturile de Facebook și Instagram sunt un must-have pentru orice afacere, în special pentru acest tip de clinici, unde comunicarea constantă cu clienții și informarea este foarte importantă. Nu neglija acest aspect, iar pe termen lung, te va ajuta să îți crești awareness-ul și clienții.
Un nou canal pe care este important să-l luăm în considerare este TikTok-ul. Cum acesta crește pe zi ce trece, business-urile încep treptat să apară acolo. Poți posta filmulețe de tip before & after, poate chiar cu tratamente, beneficii etc. Au mare succes și sporesc curiozitatea persoanelor. Dacă ai nevoie de ajutor în conturarea unei strategii de TikTok, citește articolul nostru cu tips & tricks pentru asta.
Alături de comunicarea constantă pe rețelele sociale cu urmăritorii, este indicat să folosești și reclame plătite. Poți crea diferite campanii - de awareness, de Lead Generation, poate chiar pe baza locației. Când aceștia se află la o distanță de 1-2 km de salonul tău, le apar reclamele tale - bineînțeles, pe lângă celelalte criterii demografice de targetare pe care le alegi.
Derulează campanii de Google search
Așa cum menționam și la început, căutările sunt în creștere, fiind foarte important să te asiguri că ești în primele rezultate. Bineînțeles că asta se poate întâmpla și în mod organic prin Content Marketing, însă cu ajutorul ad-urilor vei putea fi mereu în topul căutărilor, astfel crescându-ți traficul pe website, dar și numărul de programări primite.
Un alt aspect care nu trebuie neglijat este Content Marketing-ul și blogul clinicii. Oamenii încep să se informeze din ce în ce mai mult despre aceste proceduri, de aceea este bine să vii în întâmpinarea lor cu articole care să le răspundă întrebărilor, să le explice ce înseamnă fiecare serviciu și procedură, ce avantaje pot aduce, cum decurg ședințele etc. Printr-o bună optimizare, acestea vor putea fi indexate cât mai sus de Google atunci când oamenii caută despre diferite servicii.
Introdu programe de loialitate
Saloanele de înfrumusețare sunt o afacere unde oamenii revin de cele mai multe ori. Așa că, de ce să nu sporești acest lucru și să-ți loializezi clienții? Oferă-le un mic discount celor care te urmăresc în Social Media sau lasă review-uri, oferă-le produse sau un tratament gratuit după un anumit număr de ședințe, creează un newsletter lunar cu recomandări de tratamente sau poate un VIP membership pentru clienții care vin de mai mult timp.
Reviews
Oamenii au mai multă încredere dacă aud poveștile fericite ale altor clienți, în special când vine vorba de zona beauty. Review-urile clienților fericiți îți sporesc încrederea și imaginea în fața potențialilor clienți. Așa că, dacă sunt de acord, fă-le poveștile cunoscute, postează imagini cu before & after și părerile acestora, poate chiar scurte filmulețe cu ei în care povestesc experiența lor.
Nu în ultimul rând, nu uita să fii mereu la curent cu noile servicii și tehnologii disponibile. Cererea clienților se schimbă constant și, odată cu ea, și tehnologia continuă să evolueze.
Strategia de Marketing este o parte esențială din orice business și nu trebuie neglijată. Fii mereu la curent cu ceea ce este în trend, noile practici și fii aproape de clienți mereu - prin content constant și programe special gândite pentru aceștia. Dacă vei face asta, vei rămâne în atenția clienților mereu, iar business-ul tău va continua să crească.
Sperăm că acest articol te-a ajutat să îți formezi o idee despre ce ar trebui să conțină Strategia de Marketing a clinicii tale de înfrumusețare și că acum ești pregătit pentru a începe planul. Dacă ai nevoie de ajutor în conturarea strategiei, ne poți lăsa un mesaj pe hello@marketiu.ro și te ajutăm cu drag! :)