4 Modalități de a crește și îmbunătăți recenziile consumatorilor pentru afacerea ta

Te-ai întrebat vreodată cât de importante sunt recenziile consumatorilor pentru afacerea ta? Ei bine, majoritatea consumatorilor le urmăresc înainte de a alege un serviciu sau înainte de a face o achizitie. Ele vin ca niște dovezi care demonstrează buna funcționare și calitatea unui produs sau serviciu, reușind astfel, să ajute consumatorii ezitanți și nesiguri. În acest caz, acestea devin un important element în strategia ta de marketing, fiind de mare ajutor în creșterea vânzărilor atunci când sunt pozitive. Deci, dacă îți dorești să îmbunătățești imaginea și implicit să crești vânzările, trebuie să generezi mai multe recenzii calitative pentru afacerea ta


Iată 4 modalități pentru a crește și îmbunătăți recenziile consumatorilor pentru afacerea ta: 


Modalitate ușoară de adaugare a recenziilor


Este important ca procesul de adaugare a recenziilor să nu fie unul complicat. Majoritatea clienților își vor dori să lase o recenzie, mai ales dacă sunt îndemnați, însă dacă acest proces este dificil sau dacă necesită mult timp, vor renunța. Cu cât este mai ușor, cu atât este mai probabil ca produsele sau serviciile tale să primească o recenzie. În acest sens, sfatul nostru este să nu îi împovărați cu o multitudine de reglementări și politici și să lucrați la o platformă interactivă, în cadrul căreia recenziile să fie plasate strategic - central și vizibil. În acest mod, consumatorii vor fi mai îndemnați să împărtășească impresia lor cu privirea la serviciile sau produsele oferite de tine.


Păstrează legătura cu cei care fac o achiziție


O altă modalitate de a crește recenziile consumatorilor este să iei în considerare trimiterea unui email către cei care tocmai au făcut o achiziție. Practic, poți include o campanie destinată solicitării unei recenzii în strategia ta de email marketing. Prin intermediul acesteia, ai posibilitatea de a îndemna cumpărătorul să împărtășească impresia sa cu privire la produsul pentru care a optat. Pentru a eficientiza procesul, recomandarea noastră este să ai în vedere automatizarea, creând o legătură directă între email și locul unde consumatorii pot scrie o recenzie. De asemenea, nu uita să iei în considerare acele canale unde experiența altor clienți cu afacerea ta ar fi de cel mai mare ajutor. Dacă încă nu crezi că poți organiza corespunzător o astfel de campanie, poți cere oricând ajutorul specialiștilor din domeniu


4 Modalități de a crește și îmbunătăți recenziile consumatorilor pentru afacerea ta-Marketiu-Agency.png



Oferă recompense 


Orice persoană este mai motivată să realizeze o activitate atunci când știe că va primi ceva în schimb. Nu ezita să oferi consumatorului o recompensă pentru faptul că își face timp să împărtășească experiența sa. De exemplu, poți oferi un cupon de 15% reducere pentru orice client care îți oferă o recenzie. Acest lucru poate fi înfăptuit și fără a anunța public deoarece factorul surpriză va produce un impact mai mare în memoria consumatorului, adăugând un plus de valoare la nivelul experienței cu brandul tău. Acest lucru va veni ca o motivație, crescând numărul de recenzii, dar făcându-le și mai calitative. Mai mult de atât, brandul tău va fi perceput ca unul generos, dar și prietenos, fapt ce poate fi de folos și în procesul de fidelizare al consumatorilor. Poți lua în considerare introducerea recompenselor ca element al strategiei tale de marketing pentru că acestea pot fi mereu de ajutor. 

Comunică cu utilizatorii care îți lasă o recenzie


Dacă până acum ne-am concentrat pe modul în care poți crește numărul de recenzii, această modalitate vine în ajutorul îmbunătățirii lor. Fie că sunt negative sau pozitive, indiferent de canal, este important să interacționezi cu utilizatorii care le scriu. Când vine vorba de recenzii negative, acestea nu trebuie niciodată evitate. Încearcă întotdeauna să răspunzi, mai ales dacă nemulțumirea este justificată sau dacă și alți clienți au avut aceeași problemă. Înțelegând problema o vei putea rezolva și astfel, nu vei mai avea parte de nemulțumiri sau plângeri. Aceasta va fi o bună oportunitate de a învăța și de a îți îmbunătăți afacerea. 

Nici comentariile pozitive nu ar trebui să fie lăsate deoparte. Dacă observi o recenzie pozitivă, o menționare pe Facebook, Instagram sau alte canale de social media, arată-ți recunoștința întotdeauna printr-un mesaj de mulțumire sau o apreciere. Astfel, consumatorii se vor simți mai apreciați și vor fi mai motivați să lase o recenzie calitativă. 

Acestea sunt patru dintre cele mai eficiente modalități de creștere, dar și de îmbunătățire a recenziilor pentru afacerea ta. Recenziile online influențează în mare măsură deciziile clienților, prin urmare, când vine vorba de acestea, ai nevoie de o strategie bine pusă la punct. Recomandarea noastră este să ai în vedere combinarea modalităților evidențiate mai sus pentru rezultate vizibile. Dacă întâmpini dificultăți, trebuie doar să ne contactezi, iar noi vom veni în ajutorul tău!