Despre Content Marketing și beneficiile lui pentru o afacere am mai scris și în trecut pe blogul Marketiu, astfel că probabil știți că suntem fani ai acestui canal de marketing - asta pentru că deși ROI-ul nu este atât de palpabil ca în cazul Email Marketingului, spre exemplu, aduce rezultate pe termen lung, de la creșterea vizibilității brandului, la poziționarea ca sursă de informații de încredere printre potențialii clienți și, în final, la generarea de lead-uri sau vânzări. În orice caz, dacă ești un Digital Marketing Manager, nu ar trebui să neglijezi sub nicio formă Content Marketing și să îl incluzi în strategia ta de marketing.
Avantajele de a avea un blog de companie
În anul 2020, să ai un blog de companie nu mai este o opțiune, este o necesitate. Oamenii consumă content regulat sub orice formă, în special conținut scris și, chiar dacă video-urile sunt acum cele mai populare, atunci când oamenii vor să se informeze despre un anumit subiect, apelează la conținutul scris, de tip articole de blog. Cheia este să înțelegi ce vor clienții tăi să audă de la tine, ce îi interesează și ce subiecte își doresc să abordezi.
Avantajele unui blog sunt nenumărate, iar rezultatele nu încetează să apară de la o zi la alta.
Aduci un plus de valoare clienților tăi
Oamenii își doresc să afle lucruri noi, să fie informați cu privire la subiecte care-i interesează. Fie că le povestești despre produsul tău, fie că vii cu tips & tricks pentru folosirea produsului / serviciului tău, fie că aduci știri din domeniu și noi lucruri lansate, clienții tăi vor să audă toate aceste lucruri. Așa le poți oferi siguranța că știi ce faci, că ești expert în industrie și vei dobândi atât încrederea lor, cât și titlul de Business Leader în industrie.
Interacționezi cu clienții
Le poți pune întrebări, îi poți aduce mai aproape de tine și le poți înțelege mai bine nevoile. Îi poți întreba chiar pe ei ce își doresc să audă. Aceștia îți pot scrie ulterior pentru a-ți adresa mai multe întrebări cu privire la un articol.
Câștigă noi clienți sau generează lead-uri
Content Marketingul este ideal pentru acest lucru. În urma unei buni optimizări în Google, vei ajunge vizibil atunci când potențiali clienți vor căuta diverse lucruri referitoare la business-ul tău ori despre caracteristici ale produselor sau serviciilor tale. Aceasta va fi prima interacțiune cu tine. Având grijă ca articolele tale să abordeze cu seriozitate subiecte de interes pentru nișa căreia te adresezi, cu siguranță vei spori încredere potențialului client și, de cele mai multe ori, aceștia vor face un pas spre tine.
Content Marketingul este cheia pentru SEO
Blogul ajută enorm în ceea ce privește SEO și indexarea business-ului tău în Google. Datorită acestui fapt vei putea ajunge mult mai ușor la potențiali noi clienți și-ți vei putea spori notorietatea.
Checklist pentru un blog reușit
Înțelege-ți audiența
Este important să înțelegi ce vrea publicul să audă de la tine, ce subiecte sunt de interes pentru ei. Îi poți întreba chiar pe ei sau poți face un scurt research să înțelegi despre ce se scrie în industrie.
Vino cu informații noi pentru publicul tău
Adu noutate pentru publicul tău. Vino cu informații noi, oferă-le tips & tricks, explică-le mai multe despre produsele / serviciile tale și cum se folosesc. Caută picătura de noutate de care are nevoie publicul tău și oferă-le asta.
Creează-ți un plan de content
Un plan de content este mai mult decât necesar. Fii mereu cu un pas înainte. Scrie articole în avans și organizează-ți o listă încă de la începutul lunii pentru a-ți putea fi mai ușor. Alocă-ți câteva ore pentru un scurt research și întocmește un plan. Asta te poate scuti de multe bătăi de cap și nu te va găsi o nouă săptămână nepregătit.
Nu uita de SEO
Cum spuneam și mai sus, Search Engine Optimization (SEO) este un lucru care nu trebuie neglijat, fiind cheia ta pentru a apărea în căutările publicului tău. Atunci când scrii un articol, nu neglija titlul, cuvintele cheie, metadescrierea și imaginile. Ai grijă să optimizezi toate pozele, pentru a te asigura că nu îngreunezi viteza de încărcare a site-ului tău. Poți folosi TinyJPG pentru optimizarea imaginilor, apoi le poți redenumi cu un titlu în concordanță cu subiectul despre care ai scris articolul.
Pentru a afla mai multe despre ce înseamnă SEO și cum te poate ajuta, găsești aici ghidul nostru SEO pentru începători.
Stabilește ce keywords vrei să folosești pentru fiecare articol
Referitor la SEO, este important să alegi ce keywords vrei să targetezi în articolul tău. Asta te va ajuta ca atunci când publicul tău caută acel termen într-un motor de căutare, articolul tău să fie indexat cât mai sus pentru a putea fi vizibil. Nu uita să incluzi acel keyword în titlu, în URL, în denumirile imaginilor și să apară cu regularitate pe parcursul textului - atenție, însă: trebuie să îl incluzi într-un mod natural
CTA, CTA, CTA…
Nu uita să folosești Call To Action! Îndeamnă-ți publicul să facă o acțiune. Poate să se aboneze la newsletter, să te contacteze pentru mai multe detalii ori să intre pe pagina de produs.
Cum să găsești teme pentru articole
Află ce este în trend, ce se caută și ce este viral în fiecare zi pe Google. Așa te poți adapta și te poți folosi de Real-time Marketing, scriind un articol despre un subiect în vogă (dacă este de interes pentru publicul tău).
Aici poți afla statistici, ce strategii de Marketing poți adapta business-ului tău, poți afla insight-uri utile pentru a scrie articole.
Caută ce subiecte îi interesează pe clienții din nișa în care activezi, în funcție de țara în care activezi. Poți introduce un termen cheie, un brand sau un produs, iar acest tool te va ajuta să descoperi ce se caută online și ce subiecte poți aborda pentru a fi de interes.
Nu în ultimul rând, întreabă-ți clienții, organizează poll-uri fie pe Instagram ori Facebook și află despre ce vor aceștia să citească.
Promovează articolele de blog
Deși blogul unei companii are un potențial enorm pe termen lung, nu este suficient doar să scrii articole și să le postezi pe blog. Un rol important în devoltarea unui blog de companie îl joacă Social Media Marketing, adică promovarea articolelor de blog pe toate canalele unde este prezent publicul tău țintă.
Nu uita sa introduci articolele publicate și în strategia ta de Email Marketing - așa îți poți anunța clienții că ai postat un nou articol.
De asemenea, îți poți promova articolele prin reclame plătite, având grijă să targetezi audiența potrivită pentru acestea.
Content Marketingul este o necesitate și nu trebuie neglijat nici de o afacere la început de drum, dar nici de o afacere mare. Te poate ajuta atât pentru a fideliza clienții existenți, cât și pentru a atrage noi clienți.
Sperăm că acest articol te-a ajutat să înțelegi beneficiile Content Marketingului și că acum ești pregătit să începi o secțiune de blog pe website-ul tău. Însă dacă ai nevoie de ajutor cu întocmirea unei strategii sau de cineva care să te ajute cu scrierea articolelor, ne poți lăsa un mesaj pe hello@marketiu.ro și te vom ajuta cu drag! :)
Iar dacă ești în căutare de un post de manager de marketing, aruncă un ochi pe Jooble pentru a explora toate oportunitățile disponibile.